Astăzi, 21 martie, este ziua internațională a poeziei. Frumos! Dar oare își mai are locul o astfel de zi în timeline-ul vremurilor noastre? Mai cumpărăm cărți de poezie, mai citim poezii? De compus cred că e prea mult spus. Mi se pare că până și epoca “românul e poet” e eclipsată acum de epoca lui “care este” sau “pentru că…filme”. Mi se pare cumva normal ca într-o zi internațională a poeziei să stăm puțin și să ne întrebăm de ce adoptăm sintagme lingvistice greșite și ne mândrim cu asta? Eu am găsit un top 5 explicații:
1. Pentru că ne place “să fim la modă” în toate aspectele.
2. Pentru că o astfel de poezie strânge mai multe likes și e un adevărat viral
3. Pentru că ni se pare că suntem mai interesanți și scoare în evidență de fapt inteligența și umorul fin
4. Pentru că ludicul e în noi la orice vărstă
5. Pentru că ne place să uităm că suntem oameni responsabili și lăsăm copilul din noi să mai iasă la iveală și să stâlcească cuvintele din când în când.
Totul ar fi acceptabil sub lumina punctelor 4 și 5, dar ce ne facem când uităm că totul a început ca un joc asumat de copii și le folosim apoi fără a mai face diferența între ce ar trebui să fie zis și care este?
