Jurnal de weekend: Iove and you will be loved

Am auzit spunându-se că e bine să asculți copiii, ei au sufletul atât de curat încât simt lucrurile altfel, știu să discrearnă la un alt nivel binele de rău, să vadă frumosul într-o baltă cu noroi, să audă muzică în zgomot de mașini, să transforme lucrurile banale în lecții de creativitate. Timpul petrecut în preajma lor mă face să afirm că există adevăr în aceste vorbe, ar trebui să le dăm mai multă atenție și mai multă importanță.

Când eram copil mă jucam adesea de-a învățătoarea. Nu am avut în familie pe nimeni în branșă, inclinația s-a dezvoltat probabil din statutul meu de soră mai mare, dar simțeam că îmi place această meserie și cred că trebuia să îmi urmez acest impuls, eram copil și știam 🙂 Experiența acestui weekend m-a făcut să cred că aveam dreptate atunci, dar am crescut și am lăsat copilul din mine în seama adultului care are impresia că ia hotărâri bune și nu ascultă la un copil.

Am ajuns în vizită într-un sat retras, cu puține case locuite, dar cu mulți copii frumoși și deștepți care, dacă își vor urma căile inimii vor putea transforma praful ulițelor pe care au crescut în aur.
Am stat pe ulița aparent pustie cu Andrei și un băiețel, ne jucam frumos, îi învăluisem într-o poveste în care ei deja își luaseră rolurile în serios. Larma făcută de spectacolul nostru a atras deodată mai mulți copii, ieșiți pe rând de prin curți. Veneau în goană spre locul nostru. S-au oprit lângă noi, au zis Sărutmâna, se uitau și nu îndrăzneau să intre în joc. Le-am dat și lor roluri și jocul a continuat. Ba mai mult veneau chiar ei cu idei frumose în întâmpinarea mea. După nici 10 minute s-au oprit și m-au întrebat dacă eu sunt învățătoare și dacă nu vreau să devin învățătoarea lor, dacă mai vin pe la ei, dar unde stau eu, câți ani am eu (au ghicit din prima că am 30 și mi-au povestit cum părinții lor sunt mai mici decât mine, având 27, 28 ani).
Fără să îi obosesc cu întrebări despre ei și cât de bine învață mi-au spus singuri ce materii preferă, că școala nu e un chin, ci e chiar frumoasă dacă îți place să înveți, mi-au cantat și povestit despre familiile lor, despre animăluțele care îi însoțeau la joc.

Timpul a venit să plec și cu lacrimi în ochi mă implorau să mai vin pe la ei (ceea ce voi face cu siguranță și le voi face si multe surprize) și își cereau scuze că nu stau mai aproape să îmi aducă flori…când deodată au zărit un liliac și au tăbărât pe el. S-au întorc fiecare cu câte o crenguță și am plecat de la ei cu un buchet mare și cu un sentiment nedescris de bucurie, de frumos, de bun simț și bunătate.
Am văzut cât sunt de atenți, de spontani și creativi și în ciuda condițiilor modeste de trai în ei există multă dorință și determinare de a face lumea mai frumoasă și mai bună. Se ridicau unul pe altul când cădeau, își împărțeau corcodușele frățește și erau la unison în emoții și trăiri.
Ar trebui să ne facem mai mult timp pentru ei, copiii, să vedem imensul potențial creativ pe care îl au și să îl creștem frumos. Se obișnuiesc fără condiții bune de trai, se obișnuiesc fără jucării sofisticare, se obișnuiesc fără haine de firmă. Tot ce vor de la noi este incredere în ei, atenție, vorbe bune si susținere. Adică mai mult timp, iar timpul și-a uitat copilăria și o fură și pe a altora.

IMG_1887IMG_1888lIMG_1877IMG_1890[1]

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s